Henri Bergson
Filosofia contemporană cronologic nu coincide cu istoria contemporană. Īnceputul perioadei contemporane īn dezvoltarea ghīndirii filosofiei universale nu poate fi stabilit cu precizie. Este vorba de o trecere lentă de la unele probleme la altele de la un mod de abordare şi soluţionare a lor la altul. Īn a II a jumătate a sec. al XIX-lea se pregăteste, iar la răscrucea secolelor XIX şi XX se conturează ştiinţa nouă, neoclasică.
O primă īncercare de reapreciere a valorilor filosofiei clasice o realizează marxismul care dezvoltă orientarea naţionalistă, negīnd totodată pretenţia filosofiei de a fi ştiinţa a ştiinţelor.
Filosofia contemporană, adoptă un spirit critic faţă de sistemele de referinţă, sistematizate īn anterior, faţă de propriile realizări. Critica constructivă este o particularitate pozitivă a gīndirii filozofice, deoarece, īn primul rīnd, ea desemnează finalizarea unei investigaţii, a unui studiu minutios a sistemului respectiv iar īn al doilea rīnd filosoful īşi expune propria viziune a lucrurilor, a fenomenelor şi proceselor realităţii. Oricit de nesemnificativă ar fi interpretarea sau soluţionarea unor probleme prin faptul formulării lor, autorul contribuie la dezvoltarea ghīndirii filosofic. Filosofia contemporană are un caracter social deoarece fiinţa umană se realizează pe deplin īn activitatea socială, īn comunitate. Fiind apreciată ca o forta de producere ştiinţa şi tehnică, probleme dezvoltării perfecţionării lor sunt īn centrul folosofării unor şcoli, a unor orientări. Aceste parcticularităţi a filosofiei contemporane o indepărtează treptat de filosofia modernă.
Studierea filosofiei contemporane impune anumite dificultăţi, deoarece s-au adoptat anumite stiluri de filosofare. Deosebim următoarele orientări filosifice: materialismul dialetic, soluntarismul, intuitionismul, prendismul, fenomenologia, existenţialismul, neotonismul, programismul, pozitivismul si neopozitivismul, postpozitivismul, neorationalismul etc.
Īn studiile monografice a filosofiei contemporane sunt evidenţiate următoarele stiluri de gīndire: dialectico-materialist, critiast-normativist, dialectic-speculativ, programatic-speculativ, programatic-acţional, fenomenologic-intentional, hermeneutic-existential şi hermeniutic-structural, analitic-structural şi analitic-critic, psihoanalitic-freudian şi psihoanalitic-critic ş.a
Ideile filosofice ale lui Henri Bergson
Henri Bergson (18591941) a instituit īn filosofia franceză un spirit, o modalitate specifică de a gīndi. Filosofia lui Bergson reprezintă o reacţie specifică la gīndirea scientistă. Inspirīndu-se parţial din ro¬mantism, Bergson dezvoltă antiintelectualismul lui Ravaisson, Lachelier, Bontrox, ş. a., care s-a afirmat īn ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea. Avīnd o pregătire enciclopedică, cunoscīnd profund matematica si şti¬inţele naturii, Bergson elaborează o operă, īnalt apreciată īn epocă (īn anul. 1928 i s-a decernat Premiul Nobel) şi comentată pe larg.
Teza sa de doctorat, apărută īn 1889 sub titlul «Eseu asupra datelor, nemijlocite ale conştiinţei» anunţă că Bergson ca şi alţi contemporani ai săi doresc să exprime spontanietatea experienţei interioare, să se re-strīngă la datele nemijlocite ale conştiinţei, se străduiau să le sustragă oricăror influenţe din partea cunoştinţelor pe care le puteau dobīndi din geometrie, fizică, chimie. Atunci cīnd eul īn loc să fie absorbit de viaţa-Iui lăuntrică, se obiectivează, se exprimă īn altceva, se proiectează īn afară. Bergson explică acest proces prin caracteristica autoobserva-ţiei, a introspecţiei. Conform metodei psihologice, cīnd un subiect se observă pe sine, crede că surprinde date nemijlocite. Bergson subliniază că ne īnşelăm, deoarece eul care se observă pe sine, se proiectează īntr-un spaţiu, unde-şi cristalizează experienţele trăite ca şi cum acestea ar fi lucruri situate īn acest spaţiu psihologic. Astfel, omul dă nume la ceea ce ţine de afectivitate la sentimente cum ar fi gelozia sau simpa¬tia, bucuria sau nostalgia. Impresiile şi sentimentele sunt desemnate prin cuvinte aidoma unor obiecte şi localizate īntr-un fel de spaţiu de¬terminat. Spaţiul psihologic, Bergson īl defineşte ca timpul nostru. Noi credem, subliniază filosoful francez, că ne observăm īn timpul īn care se desfăşoară experienţa noastră trăită, īn realitate, īnsă, am tradus acest timp īntr-un spaţiu şi ne considerăm pe noi īnşine īn această pro¬iecţie spaţială. In aşa fel explică Bergson timpul si spaţiul. Timpul spaţializat este o reprezentare a timpului fālsifcată de analogia sa cu spa¬ţiul, Tocmai īn acest timp contrafăcut omul proiectează elementele psi-hologice, pe care i le oferă introspecţia, solidificīndu-şe, dīndu-le nume, o pondere cantitativă, relativă. Eul adevărat continuă să existe īn timp. Acest fenomen filosoful īl fixează prin formula: «durată pură» timpul real, veritabil, considerat īn dimensiunea lui profundă. Pentru a īnţe¬lege filosofia lui Bergson este necesar să observăm opoziţia stabilită īntre «timpul spaţializat» şi «durata pură».
Aceasta descriere este doar o parte din referat.Pentru a vizualiza tot referatul va rugam sa-l descarcati de mai jos.
|
|
