FRIEDRICH NIETZSCHE
Friedrich Nietzsche s-a născut la Rocken în 15 X. 1844. După moartea tatălui, a pastorului Nietszche, familia se mută la Naumburg, unde Friedrich îşi face studiile liceale pentru a le completa apoi la „Schulpforta", şcoală vestită pentru modul adâncit în care se studiau umanităţile clasice. Nietzsche face apoi studii strălucite de filologie clasică la universităţile din Bonn şi Leipzig. Ritschl, profesorul său, încântat de ştiinţa elevului, îl recomandă universităţii din Basel pentru o catedră. La 25 ani Nietzsche este profesor de filologie greacă la Basel, unde va profesa timp de 10 ani. Sănătatea lui şubredă îl sileşte să-şi ceară concedii numeroase şi apoi să plece de la catedră; la 35 de ani el îşi începe viaţa lui de scriitor rătăcitor, căutând o climă mai prielnică, iarna în Italia, la Nisa, Genua, Turin, vara în Elveţia, în Engadine, la Sils-Maria.
Timpul petrecut la Basel este şi timpul admiraţiei lui pentru Schopenhauer şi Wagner. Prin Schopenhauer el îşi făcuse, în universitate, iniţierea lui în filosofic. El îi consacră acum câteva din cele mai frumoase pagini ce s-au scris despre filosoful german în una din Consideraţiile inactuale: Schopenhauer ca educator. Este şi timpul prietenie lui cu Wagner (el însuşi admirator al lui Schopenhauer) şi cu Cosima Wagner. Wagner crea drama sa muzicală, în care Nietzche vedea o restaurare a tragediei antice. Din acelaşi cerc de idei se naşte şi prima lucrare a lui Nietzsche: Naşterea tragediei din spiritul muzicii. Prietenia cu Wagner se rupe însă după primele reprezentări de la Bayreuth, care, pentru Nietzsche, au fost o decepţie, în acelaşi timp se pierde şi admiraţia lui pentru Schopenhauer; filosofii care reţin acum mai mult pe Nietzsche sunt presocraticii: Heraclit, Empedocle. Toată doctrina lui ulterioară, ideea eroică a supraomului poate să fie considerată ca o reacţie, de un optimism poate forţat, faţă de pesimismul schopenhaurian.
Nietzsche nu este un filosof sistematic. Cărţile lui sunt culegeri de aforisme în care gândirea sa se exprimă viu, strălucitor, după ideile sau lecturile zilei. Pentru Nietzsche o filosofic nu este decât o confesiune indirectă a filosofului: sistemul ar deforma această gândire vie. Prima culegere de aforisme, Menschliches, Allzumenschliches, găseşte putini cititori. Celelalte, care urmează, şi mai puţini. Nietzsche este şi se simte un izolat. Cărţile şi le publică în ediţii restrânse şi pe cont propriu. La Sils-Maria unde este singur, într-o cameră mobilată a unei pensiuni mediocre, bolnav, cu dureri de cap îngrozitoare, adormind cu narcotice, fiindu-i frică să-şi piardă vederea, el gândeşte şi scrie „la 6 000 de picioare deasupra oamenilor". Rare relaţii cu câţiva prieteni: Rhode, Overbeck, dr. Re"e; câteva prietenii feminine: Lou Andreas Salome\ şi bătrâna d-na de Meysenburg, prietena familiei Wagner; sau, o corespondenţă cu putinii oameni care îl apreciază: Hip, Taine, Georg Brandes. Ca reacţie faţă de această izolare gândirea lui şi expresia acesteia, critica pe care o face civilizaţiei contemporane devin tot mai violente. Zarathustra este profetul care îi exprimă, într-o limbă poetică de o frumuseţe rară, doctrina proprie, doctrina supraomului. După Aşa grăit-a Zarathustra, pe care Nietzsche o scrie într-un suflu (I-a parte în 10 zile) tonul cărţilor lui devine şi mai dur (Antichrist, Imnurile către Dionysos, Nietzsche contra Wagner). Nietzsche lucrează la o mare expunere teoretică a filosofici sale; notele rămase pentru aceasta vor forma Voinţa către putere (Der Wille zur Macht), Ultima carte a lui Nietzsche este o apărare strălucită a cauzei proprii (Ecce Homo) dar în care se simte deja accentul catastrofei mentale cu care în ianuarie 1889 se încheia cariera sa filosofică. Nietzsche moare în 1900
Aceasta descriere este doar o parte din referat.Pentru a vizualiza tot referatul va rugam sa-l descarcati de mai jos.
|
|
