Dumnezeu Intre Filosofie Si Religie
Ce este Dumnezeu, şi cui se adresază oamenii când se roagă? De-a lungul vieţii suntem învatăţi mai multe variante despre Dumnezeu: mai întâi în copilărie credem că Dumnezeu este un bătrân cu barbă albă care se interesează frecvent de ceea ce fac oamenii şi cum respectă ei învătătura lui. Creştinii cred insă cu totul altceva, pentru ei Dumnezeu nu este o fiinţă care poate fi localizată spaţial şi temporal. Dumnezeu nu aparţine acestei lumi, fiind o fiintă transcedentala. În concluzie creştinii cred că Dumnezeu aparţine unei alte lumi, cea superioară.
Dar atunci cum putem ajunge la Dumnezeu? Filosofii antici greci credeau că în lumea superioară putem ajunge doar prin raţiune si nu prin simţuri. De ce nu prin simţuri? Pentru că simţurile ne ajută să inţelegem doar lumea aceasta. Primele concepţii au apărut în antichitatea greacă, unde mai mulţi filosofi au încercat să explice lumea noastră. Fără să vrea au ajuns la concepţia potrivit căreia Dumnezeu este necesar. Unul din cei mai importanţi este Platon, după care, după lumea noastră, pe care el o numea lumea peşterii există şi o altă lume, lumea ideilor, sau lumea superioară. Lumea peşterii poate fi cunoscută prin intermediul simţurilor, în timp ce lumea ideilor poate fi cunoscută doar prin intermediul raţiunii. Platon aseamănă această lume, a noastră, cu lumea simţurilor, care işi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor unde predominant este soarele, identificat mai târziu, de Plotin cu Dumnezeu insuşi.
Despre existenţa lui Dumnezeu
Argumentele raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu sunt de mai multe tipuri. În primul rând, argumentul ontologic, care se bazează pe analiza conceptului de fiinţa supremă, necesară. Dacă se consideră că este necesar să existe o fiinţa supremă, pornindu-se de la acest lucru, atunci argumentul este cosmologic. Al treilea argument este cel fizico-teologic, în care Dumnezeu are toate atributele, dar noi oamenii, putem să intuim doar unele. Acesta din urmă va fi detaliat mai jos, la subpunctul “atributele lui Dumnezeu”.
Cel care combate toate aceste atribute este Kant, care consideră că aceste argumente greşesc pentru că ideea de Dumnezeu nu este accesibilă cunoaşterii pe cale ratională. Detronarea argumentului ontologic este simplă : dacă înlocuim sintagma “ lucrul acela există” cu ceva mai simplu si mai la obiect, şi anume “ Dumnezeu există”, rezultă o concluzie simplă: existenţa nu revine neaparat ideii de Dumnezeu, pentru că existenţa nu este o insuşire derivată din ideea de Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel cosmologic, care spune că dacă celelalte lucruri există, atunci există şi o fiintă supremă. Dacă eliminăm primul pas al demonstraţiei, atunci acest argument nu este decât un argument ontologic ascuns. In fine ultimul argument este cel fizico-teologic (denumire data de Immanuel Kant). Acesta identifică mai multe momente ale acestei teorii: “1. In lume se găsesc pretutindeni semnele evidente ale unei orânduiri după un scop determinat, executată cu mare întelepciune şi într-un tot de varietate indescriptibilă , atât in ceea ce priveşte conţinutul, cât si mărimea nelimitată a întinderii. 2. Acestă orânduire finalistă este complet straină lucrurilor şi aparţine numai contingent acestora, adică natura diferitelor lucruri n-ar fi putut să se adapteze la sine, prin atatea mijloace concordante la scopuri determinate, dacă aceste mijloace n-ar fi alese si intocmite anume, pentru aceasta de cate un principiu raţional […]. 3. Există deci o cauză sublimă si inteleaptă care trebiue să fie cauza lumii[…] ca inteligenţa, aţtionând prin libertate. …
(Immanuel Kant- Critica raţiunii pure, pag 495)
Ultimul argument este de natură istorică si are la bază faptul că la toate popoarele, din toate timpurile se remarca o puternică credinţa in fiinţele superioare. Este greu de dat un raspuns de ce oamenii au nevoie de o credinţa intr-o fiinţa superioară. Poate este ceva din natura umană de a cauta o protecţie superioară, pe care să se bazeze in momentele dificile. Cert este că toate civilizaţiile, de-a lungul istoriei au avut nevoie de zei, aşa cum avem si noi in present nevoie de Dumenzeu.
Thoma de Aquino ridică privitor la existenţa lui Dumnezeu trei probleme. În primul rând se pare că existenţa lui Dumnezeu nu este demonstrabilă pentru că deşi demonstraţia ne face să ştim, credinţa este ceva profound şi nu ţine de aparenţe, deci existenţa lui Dumnezeu nu este demonstrabilă. Thoma de Aquino spune ” …spun că Dumnezeu există şi alte lucruri de acest fel care pot fi cunoscute prin raţiunea naturală despre Dumnezeu cum spune Pavel (Epistola către Romani I, 19)nu sunt articole de credinta ci doar preambuluri la articole. Căci credinţa presupune cunoasterea naturală, precum graţia in natură si perfecţiunea perfectibila. Nimic nu interzice ca ceva care este prin natura sa demonstrabil si cogniscibil, să fie primit de la atcineva drept credibil, care nu intelege demonstraţia”. Dacă totuşi s-ar demonstra ca El există acest lucru nu s-ar putea face decât prin efectele lui. Dar acest lucru nu este posibil deoarece El este infinit iar efectul este finit. Din acest fapt rezultă că aparent nu există nici o modalitate de a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Răspunsul lui Thoma de Aquino la această întrebare este “… spun că prin efecte, care nu sunt de proporţiile cauzei, nu se poate avea o perfectă cunoaştere despre cauză: dar totuşi din orice efect este clar că ni se poate demonstra faptul existenţei cauzei, cum ni s-a spus mai sus. Deci din efectele lui Dumnezeu se poate demonstra că Dumnezeu există, chiar dacă prin aceste imperfecte nu putem obţine o cunoaştere cu privire la esenţa sa”. Dar dincolo de toate aceste dovezi, există Dumnezeu? La o prima vedere am fi poate tentati să spunem ca nu există deoarece existenţa sa este dincolo de orice demonstraţie. Thoma de Aquino este unul din primii filosofi care răspund la această întrebare. Astfel el ne propune cinci căi sau metode, la sfarşitul cărora descoperim că Dumnezeu există. Prima cale este cea mai simplă pentru că incă de la prima vedere se poate observa că în lume ceva se mişca şi acest lucru se poate observa cel mai bine prin intermediul simţurilor. Dar atunci se ridică problema ce este acel ceva care imprimă această mişcare? “… dacă insă cel de care e mişcat se mişca şi el, este necesar să fie mişcat la rândul lui de altul si acela de altul. Or in felul acesta nu se poate proceda la nesfârsit, deoarece astfel nu ar exista un prim motor (primum movens)… este deci necesar să se ajungă la un prim motor, care nu e mişcat de nimeni, si toţi inţeleg că acesta este Dumnezeu”
Aceasta descriere este doar o parte din referat.Pentru a vizualiza tot referatul va rugam sa-l descarcati de mai jos.
|
|
