Aristotel
Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt “practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”, deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul că posedă raţiune şi putere de gândire. Oamenii “conţin ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înăuntrul nostru”. Într-adevăr fiecare dintre noi este un adevărat intelect, “căci el [intelectul] reprezintă ceea ce natura umană are mai nobil şi mai elevat”.
Activitatea intelectuală nu este suficientă. Oamenii nu sunt indivizi izolaţi. “Omul”, scrie Aristotel, “este din natură un animal social”. Această remarcă nu este un aforism făcut la întâmplare, ci o mostră de teorie biologică. “Animalele sociale sunt acelea care au o singură activitate în comun; aşa sunt oamenii, albinele, viespile, furnicile şi cocorii.”. “Şi această însuşire este caracteristică omului, spre deosebire de toate vietăţile, aşa că singur el are simţirea binelui şi a răului, a dreptului şi a nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale. Comunitatea unor fiinţe cu asemenea însuşiri creează familia şi Statul”.
Primul lucru demn de pus în evidenţă în legătură cu ideea aristotelică de Stat este mărimea acestuia. “Căci, dacă din zece oameni nu s-ar putea constitui o cetate, o sută de mii n-ar mai constitui o cetate.” El nu şi-a schimbat niciodată părerea că micile oraşe-state erau cea mai propice - şi cea mai naturală - formă de societate civilă
Aceasta descriere este doar o parte din referat.Pentru a vizualiza tot referatul va rugam sa-l descarcati de mai jos.
|
|
