Considerații Cu Privire La Rolul Conceptului De Inteligență Emoțională în Managementul Organizațiilor
Termenul de INTELIGENȚĂ provine de la latinescul INTELLIGERE, care înseamnă a relaționa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relații între oameni.
Chiar terminologia sugerează faptul că inteligența depășește gândirea care se limitează la stabilirea relațiilor dintre însușirile esențiale ale obiectivelor și fenomenelor și nu a relațiilor între oameni. Cât de complexă este această latură a personalității reiese din modul ei de abordare în istoria filozofiei și psihologiei. Părerile față de inteligență au oscilat de la acceptarea și sublinierea rolului ei în cunoaștere, până la diminuarea semnificației ei sau chiar până la eliminarea ei din existența umană.
Socrate și Platon considerau că inteligența îi permite omului să înțeleaga ordinea lumii și de a se conduce pe sine însuși, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligență pentru a ajunge la cea mai înaltă formă de fericire. Pentru gândirea occidentală, inteligența apărea a fi atributul esențial, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este, pentru gândirea orientală, inteligența era redusă la minimum.
Au fost foarte controversate și funcțiile inteligenței. Unii autori și-au manifestat încrederea aproape nemărginită în puterea inteligenței, iar alții au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligența era un gardian al întregii vieți psihice (el spune că "adevărul și raționalitatea inimii și voinței se pot găsi numai în universalitatea inteligenței și nu în singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligența forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni și lume. De aceea ea trebuie să se centreze pe sine însăși și opiniile cu privire la relațiile dintre inteligență și alte funcții psihice, sunt împărțite.
Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din această întrepătrundere totală și absolută izvorând cunoașterea. Leonardo Da Vinci legase inteligența de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac, senzualistul pentru care toate cunoștințele vin prin simțuri, adăuga că inteligența apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simțuri. Pascal, considera că inteligența este inhibată de afectivitatea debordantă. Și Schopenhauer vede inteligența ca fiind subordonată voinței, singurul element primar și fundamental.
Aceasta descriere este doar o parte din referat.Pentru a vizualiza tot referatul va rugam sa-l descarcati de mai jos.
|
|
